Telegraaf.nl : Opnieuw massale protesten in Roemenië

BOEKAREST – Roemenen zijn ook zaterdag massaal de straat opgegaan in hoofdstad Boekarest en in andere plaatsen om te protesteren tegen corruptie en het aftreden te eisen van het sociaaldemocratische kabinet. Het
more | mai mult »

Olanda: Guvernul Rutte III este alcătuit din 24 de membri

Premierul olandez, Mark Rutte, a anunțat vineri numele celor 16 miniștri și opt secretari de stat care vor alcătui viitorul guvern Rutte III, la peste șapte luni de la alegerile parlamentare, transmite
more | mai mult »

Români din OLANDA iubitori de țară! Andreea Ogăraru: România este pentru noi povestea unei iubiri totale, teribile, neîmplinite

Sunt ceea ce putem numi o famile mare, frumoasă, de români fericiți. Sunt Andreea și George și cei cinci copii ai lor. Pe George Ogararu românii îl știu de la fotbal. A
more | mai mult »

Un român a fost executat în stil mafiot în Olanda. Cinci conaţionali, principalii suspecţi, au fost arestaţi preventiv

Suceveanul Florin Tabarcea, în vârstă de 38 de ani, a fost ucis săptămâna trecută pe teritoriul Olandei, fiind găsit împuşcat în cap, în apropierea unei locuinţe din oraşul Roosendaal. Cinci români cu
more | mai mult »

Esec in formarea guvernului de coalitie din Olanda din cauza neintelegerilor privind imigratia

Divergentele cu privire la imigratie au condus la esecul negocierilor in vederea formarii unui guvern de coalitie in Olanda, in pofida celor opt saptamani de negocieri dificile, a anuntat luni principalul negociator,
more | mai mult »

 

Nunta princiara in Luxemburg: Principesa Margareta si principele Radu, printre invitati


Principesa Margareta şi principele Radu vor face o vizită de trei zile la Luxemburg, unde vor lua parte la ceremoniile oficiale cu ocazia căsătoriei marelui duce moştenitor Guillaume cu contesa Stephanie de Lannoy, potrivit unui comunicat al Familiei Regale a României, transmite Mediafax.
Principesa Margareta şi principele Radu vor participa la căsătoria regală de la Luxemburg, la invitaţia marelui duce şi marei ducese de Luxemburg.
Aseară, principesa Margareta şi principele Radu au participat la un dineu oficial oferit de suverani la Palatul Mare Ducal din Luxemburg. Astăzi, la ora 11.00, cuplul princiar român va asista la ceremonia căsătoriei marelui duce moştenitor cu contesa Stephanie de Lannoy, în Catedrala din Luxemburg. După ceremonia religioasă, principesa Margareta şi principele Radu vor lua parte, alături de celelalte familii regale europene, la dejunul oficial oferit la Palatul Mare Ducal.
Cadoul Familiei Regale române pentru tinerii căsătoriţi este o ramă dublă de fotografii şi o cutie, realizate în piele, special pentru această ocazie, de artistul Dan Coma, în culorile steagului luxemburghez.
Capete încoronate din lumea întreagă sunt aşteptate în acest weekend în Luxemburg, pentru a asista la căsătoria marelui duce moştenitor Guillaume cu o tânără contesă belgiană, o ocazie pentru a oferi o tuşă de glamour acestei ţări minuscule, aflată rareori în atenţia presei internaţionale. "Căsătoria noastră este un eveniment de dimensiune internaţională şi deci o bună ocazie pentru a arăta o imagine festivă a Luxemburgului", a declarat pentru presa locală prinţul Guillaume, care va împlini în curând vârsta de 31 de ani.
"Totodată, este o căsătorie cât se poate de normală între mine şi Guillaume", a declarat, la rândul ei, viitoarea mireasă, Stéphanie de Lannoy, în vârstă de 28 de ani.
Această dublă dimensiune – intimă şi mondenă – se regăseşte şi în organizarea nunţii princiare. Ieri dimineaţă, tânărul cuplu s-a întâlnit cu reprezentanţii mai multor organizaţii pentru tineri, înainte de o ceremonie civilă la primăria din capitala acestui stat, care se va desfăşura departe de obiectivele camerelor de filmat.
"Atmosfera de la nunta noastră va fi diferită de cele de la nunţile de la Monaco şi de la Londra", a spus prinţul Guillaume.
Regele Belgiei, Albert al II-lea, şi regina Paola, care au legături de familie cu monarhia luxemburgheză, vor veni de la Bruxelles pentru a asista la eveniment.
Printre capetele încoronate care au răspuns invitaţiei se află regele Norvegiei, Harald al V-lea, şi regina Sonja, prinţul Hans-Adam al II-lea din Liechtenstein şi prinţesa de Liechtenstein, regina Beatrix a Olandei, regina Margrethe a Danemarcei şi prinţul ei consort Henrik, regina Silvia a Suediei, dar şi prinţesa Lalla Salma, soţia regelui Mohammed al VI-lea din Maroc.
Numeroşi prinţi şi prinţese au fost şi ei invitaţi: prinţul Frederik şi prinţesa Mary din Danemarca, prinţesa moştenitoare Victoria a Suediei şi prinţul Daniel, prinţul Felipe de Asturia şi prinţesa Letizia, prinţul moştenitor al Olandei Willem-Alexander şi soţia lui, prinţesa Maxima.
Familia regală britanică va fi reprezentată de prinţul Edward, al treilea fiu al reginei Elizabeth a II-a, şi soţia lui, Sophie. Japonia va fi reprezentată de prinţul moştenitor Naruhito.
După ceremonia religioasă, mirii vor saluta mulţimea de la balconul Palatului Marelui Ducat.

Costuri foarte mari pentru nuntă

Animaţii muzicale, un foc de artificii şi concerte gratuite vor transforma această căsătorie a viitorului mare duce într-un eveniment popular, chiar dacă multe voci din opinia publică luxemburgheză au criticat costurile de organizare: 350.000 de euro pentru stat, 317.000 de euro pentru oraşul Luxemburg.
Guillaume a devenit mare duce moştenitor în 2000, când tatăl lui, Henri, a urcat pe tron. După ce şi-a făcut studiile în Elveţia, el a frecventat cursurile Academiei Militare Sandhurst din Marea Britanie, iar apoi a studiat Ştiinţele politice în Marea Britanie şi în Franţa.
El va deveni cel de-al şaptelea membru din dinastia Nassau-Weilbourg care va urca pe tronul marelui ducat al Luxemburgului.
Fiică a contelui Philippe de Lannoy şi a lui Alix della Faille de Leverghem, Stéphanie de Lannoy provine dintr-una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Belgia. Ea a studiat limbile germanice, a lucrat la Ambasada belgiană din Berlin şi a locuit timp de un an în Rusia pe când avea 18 ani. În timpul ceremoniei de nuntă, ea va purta inelul de logodnă al mamei sale, decedată în luna august.
Stéphanie de Lannoy, care va primi cetăţenia luxemburgheză şi va renunţa la cea belgiană, doreşte să continue să ducă o viaţă simplă, în ciuda căsătoriei sale cu viitorul mare duce al Luxemburgului, şi chiar să poată să îşi facă singură cumpărăturile.

…    Nunta princiara in Luxemburg: Principesa Margareta si principele Radu, printre invitati

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: